Jucătorii echipei naționale de fotbal a României, convocați de Anghel Iordănescu pentru stagiul de pregătire desfășurat înaintea partidei cu Irlanda de Nord, au marcat la foc automat în meciul de verificare cu Metaloglobus (echipă din Liga 3), câștigând cu scorul de 5-0 (4-0). Partida s-a disputat sâmbătă, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, iar golurile tricolorilor au fost semnate de Florin Andone (3 și 16), Maxim (min. 13), Bicfalvi (min. 27 și 60), informează site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.
Debut și revenire cu „duble”
Tricolorii au deschis scorul încă din minutul 3 prin golul marcat de debutantul Florin Andone. Maxim a înscris pentru 2-0, în minutul 13, după o combinație cu același Andone, pentru ca, în minutul 16, Andone să reușească „dubla”, din pasa lui Maxim, și să ducă scorul la 3-0. Bicfalvi a revenit cu gol la pregătirile naționalei și a făcut 4-0, în

minutul 27,  la finalul unei acțiuni în care „tricolorii” au pasat numai din prima. Același Bicfalvi a reușit și el „dubla”, în minutul 60,  ducând scorul la 5-0, după un „assist” al lui Maxim. În partea secundă, Tătărușanu a apărat poarta echipei Metaloglobus. Partida Irlanda România va avea loc sâmbătă, 13 iunie, de la ora 21.45 pe Stadionul „Windsor Park”.
Echipa trimisă pe teren de Anghel Iordănescu a fost următoarea: Tătărușanu - Săpunaru, Moți, Chiricheș, Sepsi - Grigore, Pintilii - Maxim, Bicfalvi, Bumba – Andone. La pauză, au fost cinci înlocuiri în echipa României: au intrat Vătăjelu (în locul lui Sepsi), Papp (Săpunaru), Hoban (Moți), Florin Tănase (Andone), Lung jr. (Tătărușanu). Ultima înlocuire în echipa României, în minutul 67: Alexandru Păun (jucător din lotul U21 chemat pentru acest joc alături de Florin Tănase) a intrat în locul lui Bumba.