Campioana Autobergamo Deva a revenit pe primul loc al Ligii I de futsal, după ce a câștigat cu 5-2 (1-0) derbiul cu FK Odorheiu Secuiesc, disputat miercuri, în Sala Sporturilor din Deva. „Vișiniii” au depășit cu bine înfrângerea din meciul cu City'us Tg. Mureș și și-au onorat blazonul de campioni printr-un joc de calitate și spectaculos contra celei de a doua mari rivale din competiția internă. A fost prima înfrângere în actualul sezon pentru trupa „dirijată” de antrenorul primei reprezentative, Zoltan Jakab, care dincolo de supărarea înfrângerii se poate bucura că Autobergamo îi pune la dispoziție jucători de top pentru națională.
Sub semnul emoțiilor
Duelul dintre antrenorii-jucători ai grupării Autobergamo, Robert Lupu și Florin Matei, și tehnicianul echipei naționale, Zoltan Jakab, a fost adjudecat de cei care au putut influența mai mult jocul. Prezenți și în teren, cei doi internaționali ai campioanei și-au pus mai mult amprenta pe meci, marcând chiar trei goluri, decât a reușit să o facă doar de pe banca tehnică Zoltan Jakab. Dincolo de rivalitatea elegantă de la nivelul conducerilor tehnice, pe parchet, debutul partidei a stat sub semnul echilibrului și al crispării. Trei sferturi din prima repriză campionii au jucat cu trac și fără inspirație, în vreme ce FK Odorheiu Secuiesc au evoluat cu teamă și s-a limitat la contraatacuri rapide toată prima repriză. Prin urmare, s-a marcat un singur gol, în minutul 16, când Robert Lupu a șutat plasat la colțul lung și a
stabilit scorul la pauză la 1-0. De remarcat, caracterul de fair-play al jocului, mult diferit față de întâlnirea dintre Autobergamo și City'us Tg. Mureș.
Unii la disperare, alții la spectacol
Obligate de conjunctură, ambele echipe au lăsat garda jos după pauză. Szocs Barna a reușit egalarea în primul minut al reprizei secunde și a relansat meciul. În acest moment psihologic al jocului a ieșit la rampă cel mai bun jucător din competiția internă, Florin Matei. Liderul de la Autobergamo a reușit o dublă în interval de patru minute și a dus scorul la 3-1, oferind încredere coechipierilor. Florin Matei a punctat, întâi, cu un șut plasat de la semi-distanță (min. 24), iar apoi a înscris printre picioarele portarului Klein, care a gafat, cu un șut din banda stângă, 3-1. FK Odorheiu a mai reaprins odată speranțele unui reviriment prin golul de 3-2 reușit de Laszlo Szocs (min. 29), însă finalul a aparținut campionilor. Autobergamo a profitat de atacurile disperate în sistem 5-0 ale adversarilor și a marcat de două ori pe contraatac prin Obadă (min. 36) și Cristi Matei (min. 37), ducând scorul la 5-2. Ultimul gol merită un bonus la capitolul spectaculozitate, întrucât mingea a circulat perfect de la portarul Iancu pe la Lupu și Moț și a ajuns la Cristi Matei care a marcat spectaculos și simplu din fața porții goale. Rezultatul o repune pe Autobergamo pe primul loc în ierarhia Ligii I, la egalitate de puncte cu City'us Tg. Mureș, dar cu golaveraj mai bun,în vreme ce FK Odorheiu pică pe locul trei. Urmează meciul direct dintre cu City'us și FK Odorheiu și apoi duelurile din retur.
Futsal / Liga I
Restanță din etapa a V-a:Autobergamo Deva – FK Odorheiu Secuiesc 5-2
Clasamentul
1. |
Autobergamo Deva |
8 |
7 |
0 |
1 |
45-17 |
21 |
2. |
City'us Târgu Mureș |
7 |
7 |
0 |
0 |
52-27 |
21 |
3. |
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc |
7 |
6 |
0 |
1 |
59-19 |
18 |
4. |
United Galaţi |
7 |
5 |
0 |
2 |
32-18 |
15 |
5. |
Spicom Sfântu Gheorghe |
7 |
4 |
0 |
3 |
45-22 |
12 |
6. |
KSE Târgu Secuiesc |
8 |
3 |
0 |
5 |
30-30 |
9 |
7. |
CSMS Iaşi |
7 |
3 |
0 |
4 |
22-29 |
9 |
8. |
Dunărea Călărași |
7 |
2 |
0 |
5 |
19-22 |
6 |
9. |
Muncitorul Reșița |
8 |
2 |
0 |
6 |
41-52 |
6 |
10. |
Progresul Focșani |
7 |
1 |
0 |
6 |
20-58 |
3 |
11. |
Clujana Cluj-Napoca |
7 |
0 |
0 |
7 |
25-96 |
0 |
Etapa a 9-a:
City'us Târgu Mureș - CSMS Iaşi (1 noiembrie, ora 18.00)
Spicom Sfântu Gheorghe - Odorheiu Secuiesc (1 noiembrie, ora 19.00)
Clujana Cluj-Napoca - Dunărea Călărași (3 noiembrie, ora 14:00)
Muncitorul Reșița - Autobergamo Deva (4 noiembrie, ora 17:00)
Progresul Focșani - United Galaţi (4 noiembrie, ora 17:30)
KSE Târgu Secuiesc - stă.