Pugilistul Cosmin Gîrleanu, legitimat la CSS Hunedoara, a cucerit medalia de aur la categoria 44-46 kg, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de box pentru juniori de la Sankt Petersburg (Rusia). Sportivul antrenat de Ilie Captari a devenit cel mai bun din lume la nivel de juniori, după ce l-a învins la puncte, cu o decizie în unanimitate (3-0), pe americanul Jesse Rodriguez.
Succes cu unanimitate de voturi
În doar cinci luni, Cosmin Gîrleanu a schimbat argintul european cu aurul mondial. Astfel, după titlul de vicecampion european de juniori, cucerit în luna mai, la Lvov (Ucraina), pugilistul antrenat de Ilie Captari a muncit și mai mult pentru Campionatul Mondial și a reușit să se încununeze campion al lumii. În finala celei mai importante competiții rezervate juniorilor din acest an, pugilistul de la CSS Hunedoara a fost văzut învingător de toți cei trei-arbitri judecători, doi cu 30-27, iar unul cu 29-28. Până la calificarea în ultimul act, sportivul antrenat de Ilie Captari a obținut alte patru victorii. El a trecut în primul tur de Murodjon Kosimov (Uzbekistan), în optimi a dispus de Barun Shagolshem (India), în sferturi l-a învins pe ucraineanul Maxim Galinicev, iar în semifinale l-a învins pe Aibek Dossanov (Kazahstan).
Eforturi răsplătite
Succesul obținut de Cosmin Gîrleanu și antrenorul Ilie Captari este rodul muncii titanice derulate în cantonamentul desfășurat de Lotul Național de Box Juniori al României la Ocna Șugatag, în județul Maramureș. Pregătirea celor 12

pugiliști din Lotul Național pentru Campionatul Mondial a început în 19 iulie cu câte trei antrenamente pe zi și s-a încheiat la finalul lunii august, cu două ședințe pe zi, din cauza căldurii. Atât Cosmin Gîrleanu, cât și ceilalți sportivi din lot au tras tare la antrenamente, pentru a se afirma la Mondiale. „Toți sportivii au muncit cu seriozitate, pentru că speră ca eforturile să le fie răsplătite cu medalii. Cosmin Gîrleanu a tras și el tare, întrucât își dorește să dea lovitura la Campionatul Mondial. El speră la medalia de aur. Costurile cantonamentului au pentru șase pugiliști sunt suportate de fostul boxer Mihai Lauruc, actual vicepreședinte al FR Box, iar pentru ceilalți șase de cluburi”, a afirmat, înainte de plecarea în Rusia, antrenorul Ilie Captari.
La competiția din Rusia, Alberto Cristian Biro (CSM Ploiești) a obținut medalia de bronz la categoria 75 kg, după ce a fost învins în semifinale de rusul Magomedbek Mahmudov. Până în semifinale, Biro a trecut pe rând de Alișer Ceatkalbekov (Kirghizstan), Matej Uremovic (Croația) și de Sandeep Ghanghas (India). Și Biro a cucerit argintul la Europenele de la Lvov.
 

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.