Și a 13-a partidă dintre Gaz Metan Mediaș și Astra Giurgiu s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, la fel ca șase dintre cele 12 anterioare. Dincolo de această tradiție a remizelor între cele două formații, egalul înregistrat duminică, la Mediaș, în etapa XI-a a Ligii I, este unul al circumstanțelor și al penaltiurilor. Meciul a reprezentat debutul ucraineanului Oleg Protasov pe banca tehnică a vicecampioanei României.
Vicecampioană cu probleme, arbitru cu imaginație
Prin prisma bugetelor, componenței loturilor de jucători, locurilor din clasament și a pretențiilor, Astra era favorită certă în partida de la Mediaș. Numai că rezultatul a fost decis de o serie de circumstanțe și de două decizii ale arbitrului Adrian Comănescu, din Rm. Vâlcea. Astfel, vicecampioana s-a prezentat la meci sub potențialul real și cu o oarecare confuzie tactică. Fără Budescu și Fatai, doi jucători cheie, accidentați sau menajați, și cu un antrenor nou, Oleg Protasov, care în cele șapte-opt zile de când a preluat echipa nu a avut timp să își impună stilul, Astra a fost ușor confuză. Pe de altă parte, Gaz Metan a fost aceeași echipă serioasă, harnică și organizată. În aceste condiții, jocul a fost echilibrat în primele minute, dominat de Gaz Metan între minutele 15 și 65 și controlat de Astra după minutul 70. Gazdele au deschis scorul prin Ciprian Petre (59), din penalty, oaspeții egalând tot din penalty, prin Gabriel Enache (71). Ciprian Petre a transformat

penaltiul acordat de arbitrul Adrian Comănescu pentru un fault în careu comis de Pliatsikas asupra lui Llullaku. Enache a egalat din penaltiul acordat pentru un henţ în careu comis de Iulian Cristea. Fiecare echipă a avut câte o bară, medieșenii prin Alex Curtean (18), iar giurgiuvenii prin George Florescu (73). Oleg Protasov a debutat cu acest prilej ca antrenor al echipei Astra. În cele 13 partide directe, Gaz Metan a obținut două victorii, Astra patru, iar șapte partide s-au încheiat la egalitate.
Gaz Metan Mediaș – Astra Giurgiu 1-1 (0-0)
Gaz Metan Mediaş: Buchta - Creţu, Muth, Mujdragici, Buzean - I. Cristea (Todea '87), Tahar - Llulaku, Curtean (Figliomeni '64), C. Petre (Avram '69) - D. Roman. Antrenor: Cristian Dulca.
Astra Giurgiu: Lung jr. - Pliatsikas, Oros, Ben Youssef, Junior Morais - Yahaya, Laban - Chiţu (Cristescu '73), Florescu (Seto '73), William - Enache. Antrenor: Oleg Protasov.
Cartonaşe galbene: Junior Morais '17, Lung jr. '29, Pliatsikas '58.
Arbitri: Adrian Comănescu (central) - Vladimir Urzică, Radu Timar (asistenţi) - Mihai Marcu (rezervă).
Observatori: George Ionescu, Marian Ivan.

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.