Cu o zi înaintea meciului de azi cu AS Trencin din prima manșă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor, Steaua a parafat transferul atacantului Gregory Tade, provenit de la CFR Cluj. Golgheter al ediției trecute de campionat, fostul feroviar a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu campioana României și are misiunea de a revitaliza ofensiva roș-albastră.
Achiziție obligatorie
Fără gol marcat în primele două meciuri oficiale din sezonul intern, 0-1 cu ASA Tg. Mureș în Supercupa României și 0-0 cu Petrolul pe teren propriu, Steaua încearcă să salveze situația în ceasul al 12-lea. Astfel, clubul din Ghencea a obținut semnătura unui atacant cu ceva „pedigri” de golgheter pentru transferul căruia a ezitat îndelung, dar în situație de criză s-a scotocit prin conturi și l-a achiziționat. „Vârful francez în vârstă de 28 de ani va purta tricoul cu numărul 15 și a fost inclus pe lista UEFA pentru preliminariile UEFA Champions League. Clubul nostru îi urează bun venit golgeterului Ligii 1 din
sezonul trecut și să aibă parte de cât mai multe reușite în tricoul roș-albastru!”, a punctat pagina oficială de Facebook a clubului Steaua. Tot pe pagina oficială este prezentat și un scurt c.v. al noii achiziții: „Gregory Tade este un atacant francez, născut pe 2 septembrie 1986 la Nantes. Și-a început cariera la Orvault Sports, după care a trecut pe la mai multe cluburi din Scoția, cum ar fi Forfar Athletic, Stranraer, Clyde, Raith Rovers, Inverness Caledonian și St. Johnstone. În data de 1 iulie 2013 a semnat cu CFR Cluj, echipă pentru care a evoluat în 57 de meciuri și a înscris 23 de goluri, dintre care 18 în ediția 2014-2015 a Ligii 1, în care a devenit golgeterul campionatului. Ultimul joc oficial în care Tade a evoluat înainte de a semna cu Steaua a fost cel de sâmbătă, de la Ovidiu, când a înscris o dată în meciul Viitorul-CFR 2-2”, se arată în comunicat.
Brigadă spaniolă în Slovacia
Steaua București va debuta azi în noul sezon al Ligii Campionilor cu partida din deplasare cu AS Trencin, campioana Slovaciei. Partida din prima manșă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor va fi arbitrată de o brigadă din Spania, la centru cu debutantul Alejandro Hernandez Hernandez. Hernandez (32 ani), care e arbitru internațional din 2014, va fi ajutat de arbitrii asistenți Teodoro Sobrino și Cesar Garcia Fernandez, arbitru de rezervă fiind desemnat Ignacio Iglesias Villanueva. Alejandro Hernandez va conduce în premieră o partidă în cea mai importantă competiție europeană intercluburi, acesta fiind al doilea joc din cupele europene pe care îl arbitrează, după Zulte Waregem — Zawisza Bydgoszcz (2-1), jucat anul trecut, în turul al doilea preliminar al Europa League. Delegat UEFA va fi francezul Claude Runavot, în timp ce observator pentru arbitri din partea UEFA va fi ungurul Laszlo Vagner. Partida va avea loc în seara acesta, de la ora 21,30 (ora României), la Zilina. Manșa secundă va avea loc pe 22 iulie, la București.
sursa foto: pagina oficială de Facebook Steaua București