Sezon salvat prin calificarea în finala Cupei României

CFR Cluj a recâștigat dragostea suporterilor în ciuda unui sezon mai modest prin calificarea în finala Cupei României. Trupa din Gruia a obținut biletele pentru ultimul act al competiției după victoria cu 2-0 în fața grupării ASA Târgu Mureș, în manșa secundă a semifinalei, după ce în tur scorul a fost egal, 0-0. Este prima finală a Cupei României pentru CFR Cluj după anul 2013, când a fost învinsă cu 1-0 de Petrolul.

Un atacant inspirat, un fundaș în zi slabă și o eliminare

Ambele goluri ale clujenilor au fost marcate de Cristian Bud (17, 70), de fiecare dată după gafe ale fundașului Sergiu Muth, cu care a fost coechipier la Gaz Metan Mediaș. Cristi Bud a deschis scorul în minutul 17, cu un șut din careu, după o gravă eroare a lui Muth. Fundaşul mureşenilor

a respins slab din preajma porţii mingea parată iniţial de Stăncioiu la lovitura de cap a lui Bud, iar atacantul feroviar a trimis din câţiva metri printre picioarele goal-keeperului lui ASA.  În minutul 70, o nouă greşeală uriaşă a lui Muth i-a permis lui Cristi Bud să facă dubla şi să elimine orice emoții în ecuaţia calificării echipei sale. Atacantul gazdelor a marcat cu un şut de la marginea careului, care a muşcat şi bara înainte de a atinge plasa. ASA a terminat meciul în zece oameni, după ce Claudiu Voiculeț a primit al doilea cartonaș galben (89).

Finală contra câinilor roșii

În finală, CFR Cluj o va întâlni pe Dinamo București, în data de 10 mai, pe Arena Națională. Dinamoviștii au eliminat Steaua în semifinale după 0-0 și 2-2 și au fost ultima oară în ultimul act al Cupei României în 2012, când au câștigat trofeul după succesul cu 1-0 contra Rapidului.

CFR Cluj - ASA Tg. Mureș 2-0 (1-0), în tur 0-0

A înscris:Bud (17, 70)

CFR Cluj:T. Marc - T. Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora - Nascimento (75 Gomelt), Petrucci, Juan Carlos (86 Goian) - Jakolis, Bud, Nouvier. Antrenor: António Conceição

ASA Tg. Mureș:Stăncioiu - G. Matei, I.Gonzalez, Muth (78 Ciolacu), Pârvulescu - Gorobsov (51 N'Doye), Mureșan - Jazvici (74 Buș), Voiculeț, Brandan - Țucudean. Antrenor: George Ciorceri

Eliminat:Voiculeț (89)

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.