Avantaje, ocupanta primului loc în Liga A RealSport, a remizat, scor 1-1, cu Pera BMW, în derbiul etapei de duminică a Campionatului de Minifotbal al Devei. Împărțirea punctelor între cele două pretendente la titlu este favorabilă campioanei C.S.D. care a dispus de Quasar cu scorul de 5-2 și a egalat-o la puncte pe Avantaje.

Spectacol de cinci stele

Obligată să câștige pentru a rămâne în cursa pentru primul loc, trupa lui Ovidiu Ioiescu a jucat mai ofensiv și a avut mai multe ocazii de a marca. Avantaje a răspuns cu un joc tacticizat, la care a adăugat mult pragmatism şi experienţa superioară a jucătorilor săi, iar la final scorul a fost egal, 1-1.

Dirijorul de la Avantaje,  Boloş (min. 9), a dat tonul la ocazii, însă portarul Florea a fost la post. Replica grupării Pera BMW a venit de la Uruci, dar şi celălalt portar, Cimporescu, și-a salvat echipa. După cele două ocazii, ambele echipe au jucat prudent, temându-se parcă să nu calce greșit. Totuși, plusul de elan al ocupantei locului trei s-a concretizat în gol în minutul 22. Atunci, Popesc s-a aflat la locul potrivit și a împins în poartă o minge venită de la Tomoioagă.

Avantaje a rămas cu picioarele pe pământ și după pauză a început cursa pentru egalare. La prima mare ocazie, Pribac (min. 27) a ratat incredibil cu poarta goală. Trei minute mai târziu, neglijarea defensivei era să-i coste pe băieții lui Cristi Glodeanu, dar portarul Cimporescu s-a opus cu succes la ocaziile lui Tomoioagă. Apoi, ocaziile ratate d ecei de la Pera BMW s-au răsbunat și Avantaje a reușit egalarea. Mureşan a executat rapid, pe colțul scurt, un corner, iar Boloş (min. 38)  a marcat cu o execuție simplă din careu. Final a fost interzis cardiacilor și i-a avut în prim-plan pe cei doi portari Cimporescu şi Florea care au fost adevărați îngeri păzitori. Florea și-a salvat echipa chiar de la eșec, întrucât a apărat și o lovitură de penalitate executată de Mureşan (min. 46), iar scorul a rămas egal, 1-1.

Remiza convine campionilor de la  C.S.D care şi-au câştigat jocul cu Quasar şi au egalat la puncte  lidera Avantaje. Acum, soarta titlului de campioană se va decide în derby-ul direct dintre cele două favorite programat la finalul lunii martie.

 

 

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.