CNS Cetate Deva 2 (la feminin) și CSM - LPS Bistrița 2 (la masculin) au câștigat titlurile de campioane ale României pe echipe la gimnastică artistică, la Campionatele Naționale desfășurate în week-end, la Onești. Ambele echipe medaliate cu aur și-au bazat succesul pe faptul că au avut în componență gimnaști și gimnaste din loturile naționale. CNS „Cetate” este la al cincilea titlul consecutiv (11 în total), în vreme ce echipa din Bistrița revine pe primul loc după o pauză de trei ani în care la putere a fost Dinamo. În altă ordine de idei, concurența a fost una modestă, întrucât la start s-au aflat numai cinci echipe la feminin și șase la masculin, iar din unele echipe au lipsit „piese” de calibru.
Deva vs. Deva, la feminin
În condițiile în care Dinamo s-a prezentat fără lidera Larisa Iordache și fără accidentata Diana Bulimar, concursul feminin a devenit o afacere internă între cele două echipe ale CNS „Cetate” Deva. Echipa a doua alcătuită din patru componente ale Lotului Național de senioare, dintre care trei participante la Campionatul Mondial din China, s-a impus în disputa cu echipa întâi, formată din gimnaste de la Lotul Național de junioare. Ana Maria Ocolișan (54.299), Ștefania Stănilă (52.399) și Andreea Munteanu (28.633), foste la CM, împreună cu Asiana Peng (53.233) au acumulat 161.998 puncte, devansând cealaltă echipă a clubului devean care a strâns numai 156. 864. Pe locul trei s-a situat Farul Constanța / CSS 1 Constanța cu 154.031 puncte, pe patru a fost CSS Dinamo / CSS 2 București cu 152.129 puncte, iar pe cinci s-a situat a doua echipă
Farul Constanța / CSS 1 Constanța cu 138.030 puncte. Este cel de al 11-lea titlu (al 5-lea consecutiv) în palmaresul echipei CNS Cetate Deva, după cele câștigate în anii 1992, 1993, 1995, 1996, 2006, 2007, 2010, 2011, 2012 și 2013.
La individual, cea mai mare notă din concurs a obținut-o Andreea Munteanu (14.733 – la bârnă), iar la celelalte aparate lidere au fost Dora Vulcan (CSS Dinamo / CSS 2 București) 14.200 – sărituri, Asiana Peng (CNS Cetate Deva) 13.200 – paralele și Corina Găianu (Farul / CSS 1 Constanța) 14.233 – sol. Punctajele individuale ale componentelor echipei CNS „Cetate” Deva 2 au fost următoarele: Ștefania Stănilă - 52.399 (13.700-12.133-13.200-13.366); Ana Maria Ocolișan - 54.290 (13.933-12.533-14.000-13.833); Andreea Munteanu - 28.633 (0.000-0.000-14.733-13.900); Asiana Peng - 53.233 (12.833-13.200-13.600-13.600).
Campioni după trei ani de pauză
CSM / LPS Bistrița, alcătuită din Cristian Bățagă, Daniel Rădeanu, Laurențiu Nistor și Bogdan Necșa, a revenit pe primul loc în ierarhia pe echipe după o pauză de trei ani. Cu un total de 246.800, formația din Bistrița a cucerit pentru a doua oară titlul de campioană națională, depășind net pe a doua clasată, Dinamo București, cu 239.000. Pe locul trei s-a situat CSM Lugoj, cu 224.950. Punctajele realizate de componenții echipei CSM – LPS BISTRIȚA 2 sunt următoarele: Bogdan Necșa - 63.950; Daniel Rădeanu - 81.500; Laurențiu Nistor - 67.150; Cristian Bățagă - 85.100. În ceea ce privește aparatele, la masculin, cele mai mari note din concurs au fost obținute de Andrei Muntean (Dinamo București) 13.950 – sol, 15.400 – inele, 14.800 – sărituri, 14.300 – paralele și Cristian Bățagă (CSM / LPS Bistrița) 14.750 – cal, 13.400 – bară.
Clasamentul feminin: 1. CNS Cetate Deva 2 - 161.998; 2. CNS Cetate Deva 1 - 156. 864; 3. Farul Constanța / CSS 1 Constanța – 154.031; 4. CSS Dinamo / CSS 2 București - 152.129; 5. Farul Constanța / CSS 1 Constanța - 138.030.
Clasamentul masculin: 1. CSM LPS Bistrița II - 246.800; 2. Dinamo București - 239.000; 3. CSM Lugoj - 224.950; 4. CSS Dinamo București - 217.550; 5. CSM-CSS Reșița 213.550; 6. CSM LPS Bistrița I - 200.650.