Gimnastele Diana Bulimar (Dinamo București) și Laura Jurcă (CNS „Cetate” Deva) au cucerit două medalii de argint și una de bronz la etapa de Cupă Mondială de la Doha (Qatar), desfășurată la finalul săptămânii trecute. Diana a revenit într-o competiție oficială după o pauză de nouă luni și a obținut argintul la parale și bronzul la bârnă, iar Laura, aflată la debutul într-o competiție a senioarelor, și-a trecut în palmares o medalie de argint la sol și două clasări pe locul patru la paralele și bârnă.
Junioară promițătoare
Laura Jurcă a mai făcut un pas hotărât pe calea performanțelor, reușind să obțină rezultate valoroase în primul său concurs oficial internațional la nivel de senioare. Sportiva descoperită de Adela Popa a furnizat marea surpriză a calificărilor, reușind rezultate mai bune decât „veterana” Diana Bulimar. Gimnasta de la CNS „Cetate” s-a calificat în finale la toate cele trei aparate la care a concurat, în vreme ce Bulimar a prins doar două finale. Laura a surprins pe toată lumea prin clasarea pe primul loc la paralele, cu nota 13.150, a fost a doua la sol (cu nota 13,800) și pe locul șase la bârnă (cu nota 13,250). Diana Bulimar, care a revenit într-o competiție oficială după o pauză de nouă luni, cauzată de probleme medicale, s-a clasat a treia la bârnă, cu 13,650, și a fost pe locul patru la paralele, cu nota 12,550. Din păcate, ea a greșit ultima linie la sol și a pierdut finala, pentru că s-a clasat

pe locul 10, cu 12,900.
Cu emoții în finale
În finale, plusul de experiență al adversarelor și-a spus cuvântul, iar Laura Jurcă a obținut o singură medalie și două clasări pe locul patru, deși a avut note egale sau mai bune decât în calificări. Gimnasta de la CNS „Cetate”  a cucerit medalia de argint la sol, cu nota 13,800, egală cu cea din calificări, trecându-și astfel în palmares primul trofeu la nivel de senioare. Ea a fost devansată de elvețianca Giulia Steingruber, cu nota 14,555, iar pe locul trei s-a clasat o altă gimnastă din Țara Cantoanelor, Ilaria Kaeslin, cu 13,750 puncte. În finala de la bârnă, Laura Jurca a terminat a patra, cu o notă mai mare decât în calificări, 13,425, fiind devansată de Diana Bulimar care s-a clasat a treia, cu 14,025 puncte, de vietnameza Thi Ha Thanh Phan, 14,250 puncte, și Giulia Steingruber, 14,125 puncte. La paralele, Laura Jurca a fost tot pe locul patru, tot cu o notă mai mare decât în calificări, 13.175. În această finală, Diana Bulimar a cucerit medalia de argint cu un exercițiu pentru care a primit 13.600, lideră fiind franțuzoaica Youna Doufornet. Rezultatele obținute de cele două gimnaste ale României sunt promițătoare în perspectiva participării la Campionatul European din luna aprilie.
Premii în puncte și bani
La cea de a opta ediție a „FIG World Challenge Cup”, găzduită de Aspire Dome din Doha, au participă 128 de gimnaști din 38 de țări. Finaliștii au fost recompensați cu premii în bani (1.500 dolari - locul 1, 1.200 -  locul 2, 800 - locul 3, 500 -  locul 4, 400 - locul 5, 300 - locul 6, 200 — locul 7, 100 — locul 8) și în puncte în clasamentul „Cupei Mondiale Challenge” (30 puncte -  locul 1, 25 -  locul 2, 20 - locul 3, 18 -  locul 4, 16 -  locul 5, 14 - locul 6, 12 -  locul 7, 10 - locul 8). „World Challenge Cup” va continua cu etapele de la Ljubljana (Slovenia), în perioada 3-5 aprilie, Sao Paolo (Brazilia), în perioada 1-3 mai, Varna (Bulgaria), în perioada 7-9 mai, Anadia (Portugalia), între 21 și 24 mai, și Osijek (Croația), în perioada 17-20 septembrie.

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.