Echipa de gimnastică feminină a României, formată din Andreea Iridon, Laura Jurca și Silvia Zarzu, a plătit tribut ratărilor de la paralele și a ocupat doar locul șapte la prima ediție a Jocurilor Europene, de la Baku. Speranțe de medalii mai există însă la individual, întrucât Andreea Iridon (CNS „Cetate” Deva) este calificată în trei finale (la individual compus, paralele și bârnă), iar Silvia Zarzu (CSM Onești) va concura în finala de la sol.
Pe podium la sol, bârnă și sărituri, dar insuficient pentru medalii
Clasată doar pe locul nouă după evoluțiile de la sărituri și paralele, echipa României s-a prezentat mai bine la bârnă și sol și a urcat pe locul șapte, însă a rămas în afara podiumului. Tricolorele au obținut cel mai bun punctaj din concurs la sol și al treilea la bârnă, însă a fost insuficient pentru a pune mâna pe medalii după ratările de duminică. În prima zi, echipa României a început bine concursul, obţinând al treilea punctaj la sărituri (29.133), după Rusia (30.099) şi Elveţia (29.266), dar a pătimit la paralele, aparat la care a terminat pe locul 12 (24.233), din cauza a două ratări. Astfel, România a avut punctaj de podium la trei dintre cele patru aparate, fiind lideră la sol și pe locul trei la bârnă și sărituri, dar a fost trasă în jos de locul 12 ocupat la paralele. Prima campioană a Jocurilor Europene a fost Rusia care a terminat pe primul loc cu 116.897 puncte, fiind lideră la sărituri, paralele și bârnă și pe locul doi la sol. Medalia de argint a revenit Germaniei cu 110.397 puncte (locul 7 la sărituri, 2 la paralele, 6 la bârnă și 6 la sol), iar pe trei s-a situat Olanda cu 110.099 puncte (locul 10 la sărituri,

4 la paralele, 2 la bârnă și 3 la sol). În continuare, clasamentul a arătat astfel: 4. Franța - 108.831; 5. Italia - 108.797. 6. Elveția - 108.764; 7. România - 108.499; 8. Marea Britanie - 107.964 etc.
Patru calificări în finalele individuale
Fără medalie la echipe, gimnastica feminină românească își poate salva blazonul în concursurile individuale, întrucât s-au obținut patru calificări în finale. Andreea Iridon a obținut calificarea în trei finale, ea urmând să lupte pentru medalii la individual compus, paralele și bârnă. Sportiva de la CNS „Cetate” Deva s-a calificat în finala de la individual compus de pe poziția a 9-a, după ce a avut al 17-lea punctaj dintre cele 75 de gimnaste prezente în concurs. La paralele, Andreea a avut a 9-a notă și s-a calificat în finală de pe poziția a 6-a (ultima), iar la bârnă a avut a șasea notă ca valoare și s-a calificat de pe poziția a patra, în condițiile în care într-o finală a avut drept de calificare câte o singur gimnastă din fiecare țară. Silvia Zarzu a avut a doua notă din concurs la sol și s-a calificat în finală de pe această poziție, în vreme ce Laura Jurcă a rămas în afara finalei la sol, deși a avut a patra notă dintre toate competitoarele.
Notele gimnastelor României:
Andreea Iridon – locul 17 individual compus cu 52.999 (total): 12,566 (4.000 dificultate – 8.5666 execuție) la sărituri; 13,733 (5.600-8.133) la paralele; 14.100 (5.900-8.200) la bârnă; 12.600 (5.300-7.300) la sol – total -
Laura Jurca - locul 21 individual compus cu 52.333 (total): 14,800 (5.800-9.000) la sărituri; 10,433 (5.400-5.033) la paralele; 13.400 (5.600-7.800) la bârnă; 13.700 (5.700-8.000) – la sol.
Silvia Zarzu locul 31 individual compus cu 50.732 (total): 14,333 la sărituri; 10,500 – la paralele; 11.966 (4.900-7.066) la bârnă; 13.933 (5.700-8.233) – la sol.

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.