Dubla vicecampioană mondială, la individual compus și la sol, a afirmat, azi, la sosirea în țară din China, că regretă că nu a câștigat o medalie de aur la Campionatele Mondialele de la Nanning, că a ratat în finala de la bârnă și că din echipa României a lipsit Diana Bulimar.
Se putea mai mult
Larisa Iordache (legitimată la Dinamo București) a precizat că e convinsă că putea mai mult și își dorea aurul mondial, deși toate medaliile sunt prețioase. „Sunt mulțumită, dar îmi doream mai mult de la mine și știu că puteam mai mult. Îmi doream aurul mondial. Toate medaliile sunt prețioase pentru mine, însă mi-o doream foarte tare pe cea de aur de la individual compus. Îmi pare rău că nu a fost aur, pentru că m-ar fi bucurat și mai tare”, a declarat gimnasta care în China s-a aflat la cel de-al doilea ei Mondial și a ridicat la trei bilanțul medaliilor din palmares la competițiile lumii. Până acum, Iordache are în colecția de trofee mondiale două medalii de argint la individual compus și sol la Nanning și un bronz la sol, la CM „Anvers 2013”. Larisa a adăugat că este „foarte dezamăgită” de ratarea din finala de la bârnă, când a căzut de pe aparat. „A fost un moment de neatenţie la bârnă şi asta m-a costat medalia. Am fost foarte dezamăgită de mine şi sunt în continuare, însă sper ca pe parcurs să fiu mult mai atentă”, a afirmat dinamovista.
Plus de experiență
Iordache a precizat că întrecerea din China i-a oferit multe lecții care au maturizat-o, iar acum ea încearcă să fie un model pentru echipa României, așa cum au fost pentru ea

Citeşte mai departe...

Larisa Iordache a alternat reușitele cu „necazurile” la Campionatele Mondiale din China, dar s-a maturizat și a căpătat certitudinea că e o gimnastă de top a lumii. Lidera României la această competiție a suferit la pierderea medaliei la echipe, a zâmbit la câștigarea titlului de vicecampioană a lumii la individual compus, a primit o lecție dureroasă la ratarea din finala de la bârnă, unde era favorită la aur, iar la final s-a revanșat cu o a doua medalie de argint în finala de la sol. Gimnasta de la Dinamo care e elevă în clasa a XII-a B la Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva a afirmat că acum nu-și dorește o vacanță, ci vrea să se bucure de gimnastică, de concursurile programate până la finalul anului.
Lideră veritabilă
Larisa Iordache și-a îndeplinit rolul de lideră a echipei României la Campionatul Mondial din China, demonstrând prin rezultate și atitudine că este o gimnastă cu stofă de mare campioană. „Piciul” a evaluat corect și matur participarea echipei României la Mondiale. „ A fost și bine, și mai puțin bine. Undeva pe la mijloc… Am pierdut de puțin medalia de bronz la echipe, dar am obținut argintul la individual compus. Mi-a… căzut din mână – sau de pe bârnă! – medalia la un aparat extrem de dificil, dar am avut, din nou, argint la sol… Așadar, au fost de toate la un loc. Este, un rezultat mai bun față de Campionatul Mondial trecut, cu

Citeşte mai departe...

Larisa Iordache a rămas fără medalie de aur la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Nanning (China), deși și-a trecut în palmares două trofee de argint. Românca a obținut titlul de vicecampioană a lumii în finala de sol, disputată, azi, bifând a doua sa medalie, după argintul obținut, vineri, la individual compus. Larisa a ratat în finala de la bârnă, plătind poate pentru decizia greșită a antrenorilor care la Jocurile Olimpice „Londra 2012” au pus-o să concureze nemeritat pe puntea suspinelor în locul Dianei Bulimar care obținuse calificare în mod cinstit.
În umbra vedetei Biles
Larisa a prezentat un exercițiu cu un grad bun de dificultate și a avut o execuție frumoasă în finala de azi de la sol, fiind notată cu 14,800, cu 6,3 dificultate și o notă la execuție de 8,5.  Românca a fost depășită de Simone Biles (SUA), cu 15,333 puncte, indubitabil vedeta acestor

Citeşte mai departe...

Acrobație și eleganță vs. forță și agilitate
Larisa Iordache, noua stea a gimnasticii feminine românești, va încerca să-și treacă în palmares primele titluri de campioană mondială din cariera sa. Vicecampioană mondială „absolută” după finala de la individual compus, „Piciul” se va duela pentru aur în finalele de la bârnă și sol ale Campionatului Mondial cu americanca Simone Bailes. Va fi o dispută între acrobatica și eleganța româncei și forța și agilitatea americancei. Verdictul se va da duminică dimineață, de la ora 8.30, la bârnă, respectiv 9.40, la sol, orele României.
Care e „idealul” gimnasticii artistice feminin?
Dinamovista de 18 ani (născută pe 19 iunie 1996) care e elevă în clasa a XII-a B a CNS „Cetate” Deva e încrezătoare în steaua ei. „Aștept aurul, am muncit pentru el” a spus ea pentru reprezentanții presei. În ambele finale, Larisa Iordache o va avea

Citeşte mai departe...

Larisa Iordache este a doua cea mai valoroasă și completă gimnastă a lumii, după ce a cucerit medalia de argint în concursul individual compus al Campionatelor Mondiale de la Nanning (China). Titlul de vicecampioană mondială o ajută moral în perspectiva finalelor la bârnă și sol, de duminică, în care își propune să câștige titlurile mondiale, și readuce „aerul performanței” în gimnastica românească în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2016. Au trecut șapte ani de când România nu a mai avut o reprezentantă pe podium la individual compus, proba gimnastelor absolute.
Podium cu o româncă și două americance
Titlul de campioană mondială absolută a revenit deținătoarei trofeului, americanca Simone Biles, cu 60,231 puncte, în timp ce medalia de bronz a fost obținută tot de o reprezentantă a SUA, campioană mondială pe echipe, Kyla Ross, cu 58,232 puncte. Cu un total de 59,765 puncte (15,066 la sărituri, 14,866 la paralele, 15,100 la bârnă și 14,733 la sol), după un concurs de mare tensiune, Larisa Iordache  a fost la

Citeşte mai departe...

Cei care trăiesc, simt și pun suflet pentru gimnastica românească visează la o zi de „zece” în zece a zecea 2014. Și toți se gândesc la un zece care aduce medalia de aur cum a fost acela obținut în premieră mondială de Nadia Comăneci acum 38 de ani  la Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec, nu cum este „zecele” în ziua de azi. Ce ar însemna o astfel de zi de zece astăzi în finala de la individual compus de la Campionatul Mondial „China 2014”? Ei bine o zi de „zece” ar însemna medalia de aur pentru Larisa Iordache și o clasare cât mai bună a Ștefaniei Stănilă. Ce va fi în realitate vom vedea azi de la ora 14.00 (ora României) pe TVR sau pe internet. Baftă fetelor!

De unde se pleacă?

Larisa Iordache s-a calificat în finala de la individual compus, de pe poziția a doua, cu punctajul de 58.365 (15.133, 13.233, 15.066, 14.933). Lideră în calificări cu 59.599 puncte (15.800, 13.300, 15.133, 15.366) a fost Simone Biles (USA), iar pe locul trei a fost Aliya Mustafina (Rusia), cu 58.874 puncte (14.900, 15.166, 14.308, 14.500). În finală însă totul va porni de la zero și orice e posibil. Teoretic va câștiga cea mai talentată, cea mai bine pregătită și cea mai stăpână pe emoțiile și psihicul ei. Practic, însă, se va impune cea care va

Citeşte mai departe...

Echipa de gimnastică feminină a României a ratat medalia la Campionatul Mondial din cauza lipsei de experiență și a punctajului slab de la paralele și nu din cauza ratării de la bârnă a Ștefaniei Stănilă. „Este o echipă tânără, în formare și poate dacă unii nu ratau, nici noi nu eram așa aproape de podium”,  a declarat cu onestitate antrenorul Lucian Sandu pentru TVR  - vezi știrea aici: http://stiri.tvr.ro/romania-locul-4-la-mondialele-de-gimnastica-feminina-la-o-jumatate-de-punct-de-medalia-de-bronz_51089.html

Pe podium la trei aparate, codașe la paralele

România a făcut un concurs curat în finala Campionatului Mondial, fără ratare la paralele, dar totuși imperfect, existând o cădere la bârnă, a Ștefaniei Stănilă. Frustrarea pierderii medaliilor de bronz și lacrimile Ștefaniei au creat iluzia, după o judecată sentimentală, că

Citeşte mai departe...

Istoria tristă a precedentelor două ediții ale campionatului mondial (2010 și 2011) s-a repetat pentru echipa de gimnastică feminină a României și la Campionatul Mondial „China  2014”. Cu o strategie bazată pe siguranță, tricolorele au urcat mai sus de locul șapte ocupat în calificări, dar s-au împiedicat în ultima rotație și au rămas la jumătate de punct de medalia de bronz. Medaliile au fost cucerite de SUA, China și Rusia, iar România este în afara podiumului la echipe din 2007, când s-a reușit o clasare pe locul trei.

O cădere, multe minusuri

Cu exerciții cu un grad mai redus de dificultate decât adversarele și cu tradiționala problemă de la paralele, tricolorele aveau nevoie de un concurs perfect pentru a repara

Citeşte mai departe...

Clasamentul final
1. USA - 179.280 (46.741 sărituri, 44.733 paralele, 43.799 bârnă, 44.007 sol)
2. China - 172.587 (44.123, 43.599, 44.066, 40.799)
3. Rusia - 171.462 (44.699, 44.665, 41.932, 40.166)
4. România - 170.963 (44.757, 40.232, 43.900, 42.074)
5. Italia - 169.023        
6. Marea Britanie - 168.495        
7. Australia - 165.988        
8. Japonia - 165.422
Locul 5 pentru România după rotația I: 1. USA (sărituri) - 46.741; 2. Rusia (paralele) - 44.665; 3. China (sărituri) - 44.123; 4. Marea Britanie - 43.232 (paralele); 5. România - 42.074 (sol); 6. Italia (bârnă) - 41.066; 7. Japonia (bârnă) - 40.866; 8. Australia (sol) - 38.991.

Citeşte mai departe...

Echipa de gimnastică feminină a României caută „revanșa” în finala Campionatului Mondial din China. Calificate în finală abia de pe locul șapte, cu un punctaj departe cel al echipelor de pe podium, gimnastele tricolore vor să-și stăpânească mai bine emoțiile și să elimine ratările în duelul pentru medalii programat miercuri, 8 octombrie. Din perspectiva ordinii pe aparate și a noului sistem de concurs, tricolorele pot fi avantajate și pot face pași înainte. Finala va fi transmisă în direct de  postul public de televiziune TVR 1, de la 14.00 (ora României).

Miza pe siguranță în finala nervilor tari

Punctajele impresionate obținute în calificări de SUA, China și chiar Rusia se anulează în finală, competiție în care se va pleca din nou de la egalitate de puncte (zero). În plus, faptul că sistemul din calificări (6 în echipă – 5 concurente la un aparat - 4 note care contează) va fi înlocuit cu unul nou (6 în echipă - 3 concurente - 3 note care contează) poate avea impact pozitiv pentru România. Noul sistem e mai drastic și penalizează orice eroare, iar gimnastele care își vor stăpânii emoțiile vor avea de câștigat, chiar dacă teoretic au exerciții mai puțin valoroase. Ar putea fi bine pentru tricolore, întrucât aproape la fiecare aparat alături de lidera Larisa Iordache mai sunt două gimnaste care să se descurce acceptabil. Rămâne doar ca după experiența acumulată în calificări fetele să fie

Citeşte mai departe...

Echipa de gimnastică feminină a României a trăit în calificările de la Campionatul Mondial din China grație talentului liderei Larisa Iordache. Dinamovista a contribuit decisiv la punctajul general și la obținerea locului șapte ce asigură calificarea în finala de opt a formațiilor care vor lupta pentru medalii. În plus, Iordache s-a calificat în trei finale individuale, de pe poziții fruntașe, având șanse la medalii la individual compus, bârnă și sol. În schimb, gimnastele din „plutonul doi al echipei” au plătit tribut lipsei de experiență, doar una, anume Ștefania Stănilă, de la CNS „Cetate” Deva, reușind să se califice într-o finală individuală. Ținând însă cont că patru dintre cele cinci componente ale lotului tricolor care au concurat alături de Iordache sunt debutante la CM, se poate afirma că ele s-au descurcat onorabil, deși mai au nevoie de șlefuire.

Sărituri salvatoare

Tricolorele au început competiția la sărituri. Noii antrenori, Lucian Sandu și soții Luminița și Cristian Moldovan, au considerat că e inspirat ca Ștefania Stănilă și Anamaria Ocolișan, de la CNS „Cetate” Deva, să deschidă concursul. Ambele au început cu note bune, note de moral,

Citeşte mai departe...

Echipa de gimnastică feminină a României s-a calificat în finala pe echipe de la Campionatul Mondial din China de pe locul șapte, penultimul care asigura accederea între primele opt formații care se vor lupta pentru medalii. Formația tricoloră a plătit tribut lipsei de experiență a componentelor lotului, patru din  cele șase sportive fiind debutante, și a acumulat numai 219.161 puncte (sol: 55.866, bârnă: 55.231, paralele: 49.499; sărituri: 58.565), bilanț modest comparativ cu echipele de pe podium: SUA - 235.038, China - 230.753, Rusia - 228.135. Blazonul gimnasticii feminine românești a fost apărat la un nivel mai bun, la individual, de Larisa Iordache. Lidera echipei tricolore s-a calificat în trei finale, de pe poziții care o îndreptățesc să spere la medalii: locul 3 la individual compus, locul 2 la sol și bârnă. Demn de menționat este și faptul că Ștefania Stănilă s-a calificat și ea în finala de la individual compus.

Cel mai bine la sărituri, dezastru la paralele

Echipa României a concurat în Subdiviziunea 10, alături de Marea Britanie, Austria și Venezuela. Tricolorele au început concursul la sărituri, ordinea de start fiind: Ștefania Stănilă, Anamaria Ocolișan (ambele CNS „Cetate” Deva), Larisa Iordache, Paula Tudorache (ambele Dinamo),  Silvia Zarzu (CSM Onești). Notele la acest aparat au fost promițătoare, trei dintre cele patru fiind în jur de 15 și una aproape de 14, astfel că totalul de 55.866 obținut la sărituri a nu a mai fost depășit la nici un aparat. Echipa României a trecut la

Citeşte mai departe...

Noua echipă de gimnastică feminină a României a ajuns în China, pentru  participarea la Campionatele Mondiale de la Nanning. Obiectivele tricolorelor sunt obținerea unei medalii și a unor locuri IV-VI în una sau două finale. Indiferent de rezultatele de la competiția lumii, viitorul gimnasticii românești se va „cristaliza” la Campionatele Naționale care vor avea loc la Deva, la finalul acestei luni.
Cinci debutante din șapte participante
Campionatele Mondiale vor debuta vineri, 3 octombrie, iar delegaţia României a ajuns în China, la finalul săptămânii, pentru a se adapta la fusul orar şi la tot ce presupune Asia. Lotul feminin al României le are în componenţă pe Larisa Iordache, Paula Tudorache (ambele Dinamo), Silvia Zarzu (CSM Onești), Andreea Munteanu, Ştefania Stănilă, Anamaria Ocolişan şi Ioana Nicoară (toate CNS „Cetate” Deva). Doar Larisa şi Ştefania au mai concurat în trecut la Mondiale, celelalte fiind debutante.  Fără Mariana Bitang şi Octavian Belu, care au renunţat la funcţiile de antrenori coordonatori, fetele vor fi ajutate de Cristian Moldovan, Lăcrămioara Moldovan şi Lucian Sandu.  „Campionatul Mondial are o importanță mare, ținând faptul că este prima triere pentru calificarea olimpică. Ne așteptăm ca atât fetele cât și băieții să treacă de această etapă și să poată participa cu echipa în 2015 la Campionatele Mondiale de la Glasgow. Loturile nu se află într-o situație dintre cele mai faste, fiind măcinate de accidentări. Încercăm să facem tot ce este omenește posibil pentru a ne menține în vârful piramidei, sau în apropierea vârfului, urmând apoi să declanșăm drumul drept către JO de la Rio. Ca obiectiv ne propunem câștigarea unei medalii și clasare pe locurile IV-VI în una-două finale”, a declarat președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica. La ultimele trei ediții ale Campionatelor Mondiale, rezultatele României au fost modeste. 

Citeşte mai departe...

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.