Cu zece jucătoare pe lista marcatoarelor și cu un public de nota zece plus, HCM Baia Mare a câștigat la zece goluri diferență, scor 34-24, meciul cu campioana Suediei, IK Savehof, disputat pe teren propriu. De trei ori zece merită și tricolorele Eliza Buceschi (principala marcatoare), Laura Ungureanu (senzațională între buturi) și Valentina Elisei (sufletul echipei) care au strălucit într-o echipă de vedete internaționale. Trupa antrenată de Tone Tiselj a etalat un handbal cu „parfum de Liga Campionilor” și a bifat a treia victorie în patru jocuri disputate în grupa principala II a celei mai puternice competiții intercluburi din Europa. Cu acest bilanț campioana României care a pornit la drum cu zero puncte a ajuns pe locul patru în grupă, la un singur punct distanță de ocupanta locului trei, Viborg. Astfel HCM are mari șanse de a

realiza minunea calificării în sferturile de finală de pe un loc cu speranțe de semifinale.

Râul, ramul și barele au fost „frați” cu HCM-ul

Campioana României a început să simtă „tonul” și tactica antrenorului Tone Tiselj și reușit cea mai clară victorie de până acum în grupele Ligii Campionilor. Râul, ramul, suporterii, curenții de aer și barele porților (care le-au oprit pe suedeze de multe ori) au fost „frați” cu HCM, iar formația din Baia Mare s-a simțit perfect în „infernul” creat de înfocații săi suporteri în sala „Lascăr Pană”. A rezultat cel mai bun meci de până acum al HCM-ului din această competiție a elitelor și o victorie fără emoții savurată de suporterii din Baia Mare.

Un moment dificil, multe bucurii

După 1-1, în minutul 3, HCM a punctat de cinci ori consecutiv, în şase minute, şi s-a distanțat la 6-1, în minutul 9. Suedezele s-au trezit după dușul de luciditate generat de antrenorul lor care a solicitat time-out și au reușit să egaleze, 7-7 în minutul 15, pe fondul unor erori ale HCM-ului. În acest moment dificil, și Tone Tiselj a reacționat prompt și a cerut time-out, iar indicațiile sale au readus vânt în pânzele corabiei HCM-ului. Echilibrul s-a rupt și HCM s-a desprins la un maximum şase goluri în minutul 28, și a reușit să intre la cabine cu acest avantaj, 18-12, la pauză. HCM și-a betonat defensiva și a crescut inventivitatea și eficiența în atac, în repriza secundă, iar avantajul campioanei României a crescut permanent. Diferența cea mai mare a fost de 11 goluri, 32-21, în minutul 57, chiar dacă antrenorul HCM-ului începuse să ruleze și jucătoarele din linia a doua a echipei. Finalul a fost de „zece”, întrucât tabela a indicat un senzațional 34-24 în fața unei echipe care câştigase la Metz şi ţinuse în şah Viborgul, pe teren propriu. Jucătoarele au fost aplaudate la scenă deschisă, minute în șir, la centru terenului de fantasticii suporteri băimăreni.

Româncele, „motorul” echipei

Cele mai bune cifre ale campioanei României le-au avut Paula Ungureanu, Eliza Buceschi, brazilianca Do Nascimento și Valentina Elisei. Dacă jucătoarea componentă a campioanei mondiale a avut un randament modest pentru pretențiile ei, cele trei românce au fost strălucitoare. Paula Ungureanu a apărat senzațional, Eliza Buceschi a fost golghetera echipei, iar Elisei a avut atitudine, determinare, curaj, fiind sufletul echipei și a treia marcatoare.

Calcule optimiste

Ajunsă cu un bilanț de zero puncte în grupa principală, HCM Baia Mare a remontat sezonul de toamnă mai puțin strălucit și are acum șanse de a se clasa chiar și pe locul trei. Pentru atingerea acestui obiectiv, campioana României trebuie să obțină cu un punct mai mult decât fosta campioană a Europei, Viborg, în ultimele două etape. În runda viitoare, HCM Baia Mare joacă în deplasare la Gyor, iar Viborg va evolua, tot în deplasare, în compania liderei perfecte a grupei, Larvik. Ambele echipe pornesc cu șansa a doua în respectivele partide, așa că meciul decisiv pentru locul trei ar trebui să fie cel direct, programat la Baia Mare, pe data de 15 martie, în care HCM poate da lovitura. În cazul respectării acestui scenariu, HCM ar urca pe locul trei și ar urma să întâlnească în sferturile de finală o echipă mult mai accesibilă din grupa I principală, decât dacă s-ar clasa doar pe locul patru.

HCM Baia Mare - IK Savehof 34-24 (18-12)

Aruncări de la 7m: 8-6 (transformate 5-6, au ratat Do Nascimento, Buceschi şi Nechita);

Minute de eliminare: 14-10;

HCM Baia Mare: Ungureanu (16 intervenţii), Arenhart - Buceschi 11 (4 din aruncări de la 7m), Do Nascimento 5 (1), Ardean Elisei 4, Herrem 3, Davydenko 3, Gjeorgjievska 3, Tătar 2, Marin 1, Nechita 1, Abbingh 1, Szucs, Pîrvuţ, Lobach, Makeeva; antrenori: Tone Tiselj (principal) şi Grega Karpan (secund);

IK Savehof: Bundsen (12+2), Idehn (4) - Oden 8 (4), Alm 7 (2), Eriksson 3, Dafe 2, Enhoring 2, Tegstedt 1, Karlsson 1, Sand, Lindvall-Haggren, Petterson; antrenori: Henrik Signell (principal), Pär Jilsén (secund), Jesper Andersson (cu portarii).

Sala sporturilor "Lascăr Pană"; spectatori: 2.500.

Au arbitrat: Sasa Pandzic şi Boris Satordzija (Bosnia şi Herţegovina);

Observator EHF: Panos Antoniou (Cipru);

Sursa foto: www.hcmbaimare.ro