Format la școala tehnicienilor „batavi”, George Ogăraru a bifat primul succes ca antrenor în Liga I, din a patra încercare. Universitatea Cluj, formația pregătită de fostul stelist, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), pe Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a X-a. În cele trei etape anterioare de la venirea pe banca tehnică a lui Ogăraru, „șepcile roșii” pierduseră de fiecare dată.
Mulțumesc și cadou întârziat
Aflat la conducerea tehnică a ardelenilor de aproape o lună, George Ogăraru pierduse toate meciurile din campionat (1-2 cu Rapid, 0-2 cu CS Universitatea Craiova şi 0-1 cu CFR Cluj) și avea o singură victorie, în Cupa României, la penaltiuri, cu echipa de ligă secundă FC Bihor. După primele două eșecuri exista impresia că
tehnicianul nu fusese acceptat sau înțeles de jucători care avuseseră o relație bună cu fostul antrenor, Mihai Teja. Derbiul pierdut în Gruia, cu CFR Cluj, a reaprins însă speranțele suporterilor „alb-negri” că lucrurile sunt totuși pe drumul bun, iar sâmbătă, „studenții” au câștigat și sub bagheta lui Ogăraru. Nu a fost simplu deloc, Pandurii fiind o echipă solidă, matură și în revenire, dar a fost cu atât mai frumos.
Primul gol a fost și un fel de mulțumesc de la un fost stelist, Vasilică Cristocea, care și-a recâștigat locul în primul 11 după venirea lui Ogăraru. Cristocea a deschis scorul, în minutul 42, cu un şut de la şapte metri, din poziţie centrală, după o fază care a curs excelent. Veteranul „șepcilor roșii” și-a făcut astfel și un cadou, ceva mai întârziat, pentru aniversarea celor 34 de ani pe care i-a împlinit în 27 septembrie. Golul care a încheiat conturile partidei cu trupa lui Petre Grigoraș l-a marcat Lorant Kovacs, în minutul 81, la doar 30 de secunde de la intrarea în teren. Acesta a avut un schimb de pase cu Andrei Lungu, a primit mingea în colţul careului de 16 metri şi a înscris spectaculos cu un şut plasat aproape de vinclul din stânga porţii lui Stanca.
Universitatea Cluj – Pandurii Tg. Jiu 2-0 (1-0)
Au marcat: Cristocea '42 şi Kovacs '81.
Universitatea Cluj:Veselovosky - Ciupe, Ninu, Skvorc, Muşat - Nuno Viveiros (Ceppelini '75), Lungu, Cristocea (Kovacs '80), Bucşa, Achim (Paulinho '46) - Gravenberch. Antrenor: George Ogăraru.
Pandurii Târgu Jiu:Stanca - Pleaşcă, Erico, Elton, Momcilovici - Buleică (Mevlja '46), Anton (Predescu '73), Nistor, Nicoară (Shalaj '46) - Roman, Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraş.
Cartonaşe galbene:Achim '39, Bucşa '45, Cristocea '55, Ceppelini '85 / Shalaj '57.
Stadion: Cluj Arena; spectatori – 2.500.
