Retrogradarea în eșalonul secund și necazurile financiare i-au determinat pe oficialii Universității Cluj să dea credit tinerilor, pentru a încerca să construiască o echipă competitivă exact pe bazele elanului tineresc din care s-a format și a devenit o grupare de tradiție în fotbalul românesc. Drept dovadă, la prima reunire a lotului care a avut loc ieri au fost convocați „numai jucători crescuți de Universitatea Cluj, iar media de vârstă a lotului ajunge undeva la 21 de ani, fiind una dintre cele mai tinere echipe din primele trei eşaloane”, se arată pe site-ul oficial al clubului. Reunirea a fost condusă de antrenorii Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi, și ei adevărați componenți ai familiei „U”, și a avut loc pe terenul de iarbă din incinta bazei sportive „Dan Anca”, sub privirile a peste 100 de fani. „În perioada imediat următoare există posibilitatea ca studenţii să efectueze şi un stagiu de

pregătire centralizat”, se precizează pe site-ul Universității Cluj. La primul apel al antrenorilor au răspuns prezent următorii jucători: Niczuly, Vaida, Țicrea – portari; Martac, Molnar, Dulap, Mutu, Coc, Crișan, Morar, Manu, Cordoș – fundaşi; Tarcea, Boboc, Patrik Popescu, Marian Popescu, Greu, Vescan, Hâmpea, Cândea, Calcan, Kovacs – mijlocaşi; Schieb, Butean, Ursu – atacanţi.  A lipsit motivat fundaşul central Ionuţ Neag care se află într-o perioadă de recuperare în urma unei accidentări. Campionatul Ligii a II-a va începe pe 29 august.