Autobergamo Deva, lidera Ligii I de futsal, a suferit primul eșec din acest an și al doilea din sezonul 2015-2016, după o serie de trei victorii consecutive (din care una la masa verde). Trupa antrenată de Florin Ignat a fost învinsă, sâmbătă, 13 februarie, cu scorul de 2-1, în deplasare, de Spicom Sfântu Gheorghe, ocupanta locului cinci. Gruparea din Covasna și-a luat astfel revanșa după „umilința” din tur, când alb-vişiniii i-au învins cu scorul de 10-0. În plus, ei au reușit una dintre surprizele campionatului și au repetat isprava din sezonul trecut, când s-au impus cu 5-1 în meciul de pe teren propriu. Autobergamo se menține pe primul loc al Ligii I, însă acum are același număr de puncte, 42, cu Informatica Timișoara, care însă are un meci mai puțin disputat.