Baschetbaliștii de la U Banca Transilvania Cluj au schimbat sala, dar și-au păstrat „năravul” de a-și irosi avantajul agonisit pe parcurs în partea de final a meciului. „Alb-negri” au fost susținuți, marți, 11 noiembrie, de aproape 5.000 de suporteri (record de spectatori) în noua Sală Polivalentă, au condus la 14 puncte diferență în sfertul doi, dar au ajuns în prelungiri și au fost învinși dramatic, scor 80-81, de turcii de la Trabzonspor. Meciul a contat pentru etapa a II-a a grupei F a EuroChallenge, iar evoluția scorului pe sferturi a fost următoarea: 13-13, 27-18, 13-19, 17-20. În prelungiri, clujenii au cedat cu 10-11 și au două înfrângeri din două jocuri în actualul sezon al cupelor europene.
Emoții și echilibru
Cele două echipe au avut trac și s-au temut una de alta
în primul sfert al partidei. Ca dovadă s-a marcat puțin, iar scorul a fost mai mereu egal sau „strâns”, astfel după primele zece minute tabela indica un 13-13. Încurajați de public, „alb-negrii” au prins curaj și au controlat meciul în sferturile doi și trei. Pe fondul unui joc nun al americanilor Curtis Milage și Darius Hargrove și a muntenegreanului Boris Lalovic, UBT și-a crescut permanent avantajul. Prima desprindere s-a produs la scorul de 19-19 (min. 12), când clujenii au reușit o serie de 13 puncte consecutive și scorul a devenit 32-13 (min. 15). Avantajul de 13 puncte s-a menținut până în minutul 17 (scor 38-25), după care Trabzonspor s-a redresat și a redus diferența la nouă puncte, 40-31 la pauza meciului.
Succes scăpat printre degete
UBT a continuat să joace bine și în debutul sfertului trei, astfel că s-a reușit un maxim de 14 puncte avans, scor 47-33, în primele minute de după pauză. De la acel moment, pe fondul unor schimbări neinspirate, a unor erori incredibile și a unui reviriment al echipei turce, avantajul alb-negrilor a fost în scădere. S-a ajuns la 53-50 la finalul sfertului trei, după care Trabzonspor a preluat conducerea 53-54, în primele minute din sfertul patru. Finalul a semănat cu o ruletă rusească, ambele echipe marcând ca răspuns la punctele reușite de adversari, astfel că la fluierul final scorul era egal 70-70, deși clujenii au avut ultimul atac. În prelungiri, echilibrul și suspansul s-a menținut, echipele fiind pe rând la conducere. În ultimele secunde, la scorul de 80-81, UBT a avut atacul, iar Millage a marcat doar după ce timpul a expirat și partida s-a terminat cu victoria nedreaptă a echipei turce.
Trupa antrenată de Dorin Pintea a pierdut și partida din prima etapă a EuroChallenge, în deplasare, în Austria, scor 84-77, în fața celor de la Magnofit GK. UBT Cluj are șansa primei victorii în următorul meci de pe teren propriu, programat marțea viitoare (18 noiembrie, de la ora 20:00), în compania maghiarilor de la Atomeromu Pacs.
U-Banca Transilvania - Trabzonspor Medical Park 80-81 (13-13, 27-18, 13-19, 17-20, 10-11)
U-Banca Transilvania: Millage 21 (6 rec., 1 p.d., 3 interceptii), Hargrove 19 (3 rec., 3 p.d.), Silvasan 16 (4 p.d.), Mandache 12 (4 rec., 1 p.d., 2 int.), Barnette 6 (9 rec., 2 p.d., 1 int., 1 capac), Baciu 2 (3 rec.), Jucan 2 (1 rec.), Lalovic 2 (2 rec., 2 p.d), Medvedj (2 p.d., 1 int.), Cuic (3 rec., 1 p.d.).
Trabzon: Hardy 27, Velickovic 15 (13 rec.), Marshall 11 (7 rec.), Lawal 11 (7 rec.), Bost 10 (11 rec., 6 p.d.), Saruhan 5 (5 rec.), Seckin 2.
sursa foto: http://www.u-mobitelco.ro/