Gaz Metan Mediaş, lidera play-off-ului seriei a doua a eşalonului secund, a pus punct unei serii de 196 de zile fără înfrângere, fiind învinsă de contracandidata la promovarea în Liga I, Chindia Târgoviște, scor 1-3. Gruparea antrenată de Cristian Pustai a suferit primul eşec din anul 2016 şi prima înfrângere pe teren propriu după cea înregistrată în 17 octombrie 2015.
Rămân lideri
Medieşenii s-au „înecat” după o serie incredibilă în care nu au pierdut nici un meci în anul 2016, dar rămân totuși lideri în clasamentul seriei a II-a . Ultimul eşec al Gazului a datat din 5 decembrie anul trecut, atunci când a pierdut la Mioveni, scor 0-2, însă pe teren propriu, ultima înfrângere a fost provocată de FCM Baia Mare, pe 17 octombrie 2015, scor 0-1. De eşecul Gazului nu a profitat UTA Bătrâna Doamnă, care a terminat la egalitate cu FCM Baia Mare, atât la scor, 2-2, cât şi la
eliminări, câte una de echipă. În ultimul meci din play-off-ul seriei a doua, CS Mioveni a trecut cu 4-2 de FC Braşov, iar în urma acestui rezultat cele două echipe au făcut schimb de locuri în clasament.
În play-out, Olimpia şi-a continuat parcursul foarte bun, câștigând 3-2 cu Unirea Tărlungeni, sătmărenii fiind în continuare neînvinşi în această fază a competiţiei. La Cluj-Napoca, Universitatea a învins cu 2-0 pe Metalul Reşiţa, prin dubla lui Vojtuš şi a bifat primul succes din acest play-out.
Iată rezultatele complete ale etapei din week-end:
SERIA A II-A, PLAY-OFF, ETAPA A V-A: FCM Baia Mare - UTA Bătrâna Doamnă 2-2 (1-1); CS Mioveni - FC Braşov 4-2 (2-0); Gaz Metan Mediaş - Chindia Târgovişte 1-3 (1-1)
SERIA A II-A, PLAY-OUT, ETAPA A IV-A; Şoimii Pâncota - CSM Râmnicu Vâlcea 3-2 (1-1); Olimpia Satu Mare - Unirea Tărlungeni 3-2 (2-1); U Cluj - Metalul Reşiţa 2-0 (1-0)