CSM București a cucerit al doilea său titlu de campioană a României la handbal feminin, după ce a învins-o pe U Alexandrion Cluj cu scorul de 33-19 (16-8), în Sala Polivalentă din Capitală, în etapa a 25-a, penultima a Ligii Naționale. Meciul în sine a fost o simplă formalitate pentru CSMB, care are un sezon remarcabil. Pe lângă acesta al doilea titlu consecutiv, echipa antrenată de Kim Rasmussen este calificată la turneul Final Four al Ligii Campionilor (7/8 mai, Budapesta) și este principala favorită la câștigarea Cupei României.
Au sărbătorit cu samba
 Cu o etapă înainte de finalul campionatului, CSM ocupă primul loc, cu 75 puncte (maximum), urmată de HCM Baia Mare, 69 p, ASC Corona 2010 Brașov, 50 p, HC Dunărea Brăila, 49 p, HCM Roman, 47 p, etc. Ultima rundă va aduce derby-ul cu HCM Baia Mare, în deplasare. Imediat după încheierea partidei cu „U”, sărbătoarea „tigroaicelor” a început, cu braziliencele Mayssa Pessoa și Ana Paula Rodrigues oferind o mostră de samba. După o scurtă retragere la vestiare, jucătoarele au revenit pe parchetul Sălii Polivalente pentru a primi tricourile roșii de campioane, medaliile și buchete de flori.
Oana Manea a ridicat trofeul
Trofeul de campioană a fost oferit de președintele FRH, Alexandru Dedu, pivotului Oana Manea, căpitanul echipei, iar apoi s-au destupat șampaniile, s-au aruncat confetti și campioanele au

sărbătorit pe acordurile melodiei „We Are The Champions” a trupei Queen. Lotul echipei în acest sezon a fost format din Mayssa Pessoa, Jelena Grubisic, Alina Iordache — portari, Maria Fisker, Iulia Curea, Fernanda Da Silva, Ana Paula Rodrigues, Bianca Bazaliu, Linnea Torstensson, Line Jorgensen, Elena Nicula, Isabelle Gullden, Oana Manea, Cristina Vărzaru, Carmen Martin, Ekaterina Vetkova, Aurelia Brădeanu, Cristina Nan, Deonise Fachinello (plecată în iarnă).Staff-ul tehnic a fost format din antrenorul principal Kim Rasmussen, secunzii Adrian Vasile și Rasmus Poulsen.

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.