Românca Simona Halep ocupă locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, după americanca Serena Williams şi germanca Angelique Kerber.
Turneu dificil în Dubai
Simona riscă să coboare în clasament, nu mai devreme de săptămâna viitoare. Halep participă, în această săptămână, la turneul de tenis de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), unde a câştigat titlul în 2015. Românca nu-şi va putea apăra cele 900 de puncte cucerite, deoarece în 2016 turneul e de categorie Premier şi oferă câştigătoarei doar 470 de puncte. Astfel, ea pierde din start 430 de puncte şi riscă să fie depăşită de poloneza Agnieszka Radwanska, aflată la doar 335 puncte şi care are de apărat la Dubai doar 105 puncte. Garbine Muguruza, semifinalistă anul trecut (350 puncte) la Dubai, poate şi ea
ameninţa poziţia româncei, dacă Simona nu va avea un parcurs mai lung. La Dubai, Simona Halep e calificată direct în optimi de finală, unde va juca, mâine, contra învingătoarei dintre Ana Ivanovic şi Daria Gavrilova.
Premieră în Top 10
Irina Begu, chiar dacă nu a jucat în ultima vreme, a urcat un loc, fiind acum pe 33, Monica Niculescu staționează pe 37, Alexandra Dulgheru a coborât două poziții și este pe 56, iar Andreea Mitu s-a apropiat din nou de top 100, fiind acum pe 102, după ce a urcat două locuri. La dublu, Monica Niculescu a urcat două trepte și este pe 30, Irina Begu a urcat un loc, pe 33, iar Raluca Olaru a urcat și ea o poziție, fiind acum pe 44. Este de remarcat intrarea în premieră în Top 10 a elvețiencei de 18 ani Belinda Bencic, după finala jucată la Sankt Petersburg. Roberta Vinci, câștigătoarea turneului din Rusia a urcat trei locuri și este acum pe 13, iar „veterana” Venus Williams, care s-a impus în Openul Taiwanului, se menține pe 12.
Ungur, cel mai bun român
Clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), dat publicității ieri, rămâne neschimbat, cu sârbul Novak Djokovic lider, urmat de britanicul Andy Murray și de elvețianul Roger Federer, în timp ce Adrian Ungur este în continuare cel mai bun român, pe locul 189. Ungur a coborât șase locuri față de săptămâna trecută, dar are un avans de zece poziții față de Marius Copil (199), care a pierdut și el cinci locuri. Kei Nishikori, care și-a apărat titlul la Memphis, se menține pe locul 7 în lume, austriacul Dominic Thiem, învingător la Buenos Aires, staționează pe 19, iar slovacul Martin Klizan, care a câștigat titlul la Rotterdam, a reușit un salt de 16 locuri și este acum pe 27. La dublu, Horia Tecău a coborât două locuri și este acum pe 5, după ce nu a reușit să-și apere (împreună cu olandezul Jean-Julien Rojer) titlul deținut la Rotterdam. Florin Mergea se menține pe locul 12.