Universitatea Cluj a pus punct meciurilor amicale disputate în cantonamentul din Antalya cu o victorie, 1-0, obținută joi seara, în fața echipei Guizhou, deținătoarea Supercupei din China. Formația antrenată de George Ogăraru încheie astfel cele șapte meciuri test disputate în Turcia cu un bilanț de trei victorii, două remize și două înfrângeri, adică 11 puncte din 21 posibile.
Achiziție promițătoare
Rezultatul partidei a fost decis de golul marcat de olandezul Benjamin van den Broek, ultima achiziţie a trupei antrenate de George Ogăraru. Mijlocaşul batav a driblat portarul și finalizat cu un șut la colţul lung, după o deschidere superbă a lui Castillion, marcând unicul gol al meciului, în minutul 31. Benjamin van den Broek (27 de ani) are în palmares peste 150 de meciuri în campionatele din Olanda și este al patrulea fotbalist olandez din lotul Universităţii, având un contract pentru un an şi jumătate. „Benji” a ajuns la Cluj din postura de căpitan al echipei FC Den Bosch, formaţie pentru care a bifat 97 de partide în ultimii trei ani şi jumătate, marcând de 14 ori. Olandezul a mai jucat pentru Shrewsbury Town, în Anglia, şi pentru olandezii de la Haarlem. Guizhou Renhe a reușit cea
mai mare performanță din istoria sa în 2013, când a câştigat Cupa Chinei, iar un an mai târziu a câştigat şi Supercupa, terminând campionatul pe locul șase.
Rezultatele amicalelor disputate de Universitatea Cluj în stagiul de pregătire din Turcia: 1-1 cu Rodinghausen (Germania, liga a 4-a); 3-0 cu Haladas (echipă U21 din Ungaria); 1-3 cu Shinnik (Rusia, liga a II-a); 1-1 cu Haladas (Ungaria, liga I); 0-3 cu Cernomoreţ Odesa (Ucraina, liga I) 2-1 cu Wiener Neustadt (Austria, liga I) și 1-0 cu Guizhou (China, Liga I).
Sursa foto: Facebook / FC Universitatea Cluj