HCM Baia Mare și SCM Craiova, primele două clasate în ierarhia Ligii Naționale, vor fi protagonistele primul derbi al anului 2015 în handbalul feminin românesc. Campioana mizează și pe aportului suporterilor la jocul programat duminică, 11 ianuarie, de la ora 19.30, la Baia Mare, astfel că intrarea publicului este liberă.

Diferență de trei puncte

Cele două adversare sunt despărţite de trei puncte în clasamentul de la finalul turului, după ce în meciul tur de la Craiova victoria a aparținut băimărencelor, cu scorul de 32-21. O victorie a HCM-ului i-ar asigura un parcurs mai liniștit spre al doilea titlu de campioană, iar un eșec al complica lupta pentru acest obiectiv. Partida contează pentru etapa

a14-a a Ligii Naţionale, prima din retur și din anul 2015. Intrarea spectatorilor la acest joc este liberă, dar abonaţii îşi păstrează locurile. Partida va fi condusă de arbitrii Bogdan Stark (Bucureşti) şi Romeo Ştefan (Prahova), în timp ce D. Dordea (Sibiu) este observatorul desemnat de Federaţia Română de Handbal.

Începe o nouă etapă la HCM
Partida va marca începutul unei noi „ere” la HCM Baia Mare, întrucât reprezintă meciul de debut pe banca tehnică a tandemului de antrenori sloveni Tone Tiselj - principal şi Grega Karpan - secund. Câştigător de două ori al Ligii Campionilor cu Krim Mercator Ljubljana, slovenul Tone Tiselj a semnat cu campioana României un contract până în luna iunie 2017. Acesta a mărturisit că a fost captivat de proiectul HCM Baia Mare, care reprezintă „cea mai mare provocare profesională” din viaţa sa. „Am ales să vin la HCM Baia Mare pentru că acest proiect reprezintă cea mai mare provocare din viaţa mea. Există un proiect bun la această echipă, suficient de interesant cât să mă aducă prima oară în România. Eu iubesc provocările, iar cea mai mare provocare lansată pentru mine de HCM este să fac aceste jucătoare extraordinare să formeze o echipă. Nu e ceva uşor de obţinut”, a declarat Tone Tiselj, pentru site-ul oficial al clubului. Tehnicianul sloven preia echipa de pe primul loc în Liga Naţională, dar confruntările europene le va aborda cu zero puncte în clasament. „De obicei nu mă uit prea departe în viitor, prefer să iau lucrurile pas cu pas.  Întâi ne aşteaptă meciurile din Liga Naţională şi din Cupa României, apoi vine întâlnirea cu Savenhof, cel mai important meci din Liga Campionilor. Situaţia nu e desigur aşa cum ne-am fi dorit, avem zero puncte. Dar cel mai important pentru mine este să simt echipa, să unesc jucătoarele, să jucăm mai bine, pentru că atunci totul este posibil”, a considerat antrenorul campioanei României.

Slovenul a antrenat de-a lungul timpului echipe de top din handbalul european, cele mai  importante succese obţinându-le cu Krim Mercator Ljubljana, echipă cu care a câştigat Liga Campionilor în 2001 şi 2003.

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.