Vânzarea tichetelor de acces la meciul dintre campioana României, HCM Baia Mare, și deținătoarea EHF Champions League, Györi Audi ETO KC, va demara vineri, 6 februarie. Prețurile vor fi unele „europene”, întrucât  un bilet cu loc va costa 50 de lei, iar un tichet fără loc va fi 20 de lei. Biletele se vor vinde la casa de bilete de la Sala polivalentă „Lascăr Pană”, după următorul program: vineri, între orele 10.00-14.00 şi 16.00-18.00; sâmbătă de la 10.00 la 14.00, respectiv duminică, de la ora 10.00 şi până la ora 18.30. Meciul se va juca duminică, 8 februarie, de la ora 18.30, și face parte din etapa a II-a a grupei principale II a Ligi Campionilor. În aceeași rundă se vor mai disputa partidele: Metz Handball - IK Sävehof (vineri, 6 februarie) și Larvik - Viborg HK A/S (sâmbătă, 7 februarie). Partida va fi arbitrată de spaniolii Andreu Marin Lorente şi Ignacio Garcia Serradilla. Cei doi au mai arbitrat campioana României şi în Grupa D a Ligii Campionilor, la meciul jucat în deplasare în Norvegia, în compania Larvik HK, când victoria a revenit gazdelor la scorul de 31-26 (16-11).
Campioana Ungariei vine cu 250 de fani
În vederea meciului de la Baia Mare, oficialii campioanei Ungariei, Györi Audi ETO KC,  au solicitat 250 de locuri pentru suporterii care vor însoţi echipa. Aceştia vor primi bilete în sectorul C al sălii sporturilor „Lascăr Pană”. Deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor va ajunge în Baia Mare sâmbătă seara şi a solicitat pentru duminică dimineaţa poziţie de antrenament în polivalentă. De cealaltă parte, HCM Baia Mare va

intra în cantonament sâmbătă.

Grupa Principală II / Clasamentul

1. Larvik

5

5

0

0

132

119

10

2. Györi Audi ETO KC

5

4

0

1

150

115

8

3. Viborg HK A/S

5

2

1

2

135

128

5

4. Metz Handball

5

2

0

3

129

125

4

5. HCM Baia Mare

5

1

0

4

124

139

2

6. IK Sävehof

5

0

1

4

120

164

1

Meciurile HCM-ului: 15 februarie: Viborg HK - HCM Baia Mare; 1 martie: HCM Baia Mare - IK Sävehof; 8 martie: Györi Audi ETO - HCM Baia Mare; 15 martie: HCM Baia Mare - Viborg HK

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.