HCM Baia Mare s-a impus la zece goluri diferență (scor de neprezentare), 31-21 (16-10), în fața echipei HCM Rm. Vâlcea, însă anunțatul „antrenament” pentru meciul din liga Campionilor de duminică a avut și momente neconvingătoare. Fără Valentina Elisei (menajată), trupa antrenată de Tone Tiselj s-a descurcat bine pe contraatac și faza a doua, însă a avut uneori dificultăți în a marca din atac pozițional. Ca dovadă, „modesta” echipă adversă a ținut aproape la trei goluri diferență, până la 10-7 (min. 18) și a pierdut repriza secundă la doar patru goluri diferență.
Start cu lecții de contraatac
Echipa antrenată de Dumitru Muşi a deschis scorul prin Andrei, iar apoi a realizat că joacă acasă la campioana României și a încasat cinci goluri consecutive, ca să nu existe dubii asupra învingătoarei. HCM Baia Mare a punctat prin Makeeva, Abbingh, Do Nascimento, Herrem şi Lobach, mai mult pe contraatac și faza a doua, și scorul era 5-1, în minutul 7. Treptat,

jucătoarele din Râmnicu Vâlcea s-au apărat mai agresiv, iar HCM a avut unele dificultăți din a marca din atacurile poziționale, iar diferența de pe tabelă a oscilat între trei și patru goluri.  Abia în minutul 26, tot pe fondul unor contraatacuri rapide, inițiate exact de Paula Ungureanu, HCM a reușit să se distanțeze la şapte goluri (15-8), iar la pauză scorul a fost de 16-10.
Finiș cu un joc elaborat

Pe fondul rulării majorității jucătoarelor din lot, cu un plus de timp alocat rezervelor, echipa din Baia Mare a controlat jocul și în repriza secundă. A început să funcționeze ceva mai bine și atacul pozițional și au venit și golurile marcate de interi și de pe poziție de pivot, astfel că HCM s-a desprins la 10 goluri, în minutul 46, la scorul de 24-14. Diferența s-a menținut și la final 31-21, iar Eliza Buceschi, cu şapte goluri înscrise, a fost principala marcatoare a campioanei. Băimărencele au acumulat astfel  60 de puncte în acest sezon al Ligii Naționale şi se menţin pe primul loc în clasament înaintea confruntării de joia viitoare cu rivala CSM București, care are cu șapte puncte mai puțin și un joc mai puțin disputat, în deplasare cu Corona Brașov.
Până atunci, HCM Baia Mare trebuie să demonstreze că are valoare de Liga Campionilor și să câștige meciul de acasă, cu suedezele de la IK Savehof. Partida este programată, duminică, de la ora 17.30, în sala „Lascăr Pană”, din Baia Mare.
HCM Baia Mare - HCM Râmnicu Vâlcea 31-21 (16-10)
Aruncări de la 7m: 2-5 (transformate 2-3, au ratat Ilina şi Vădineanu);
Minute de eliminare: 6-2;
HCM Baia Mare: Ungureanu (10 intervenţii, inclusiv o aruncare de la 7m), Arenhart (11), Cetăţeanu - Buceschi 7, Lobach 5, Do Nascimento 4 (2 din aruncări de la 7m), Nechita 3, Herrem 3, Abbingh 3, Tătar 2, Davydenko 2,  Makeeva 1, Marin 1, Szucs, Gjeorgjievska, Pîrvuţ; antrenori: Tone Tiselj şi Grega Karpan;
HCM Rm. Vâlcea: Băbeanu (13), Sântămărtean - Vădineanu 6 (3), Ilina 4, Stoica 3, Predoi 2, Andrei 2, Cherăscu 1, Craiu 1, Bădiţa 1, Adespii-Molnar 1, Chirilă, Stoicănescu; antrenor: Dumitru Muşi.
Sala sporturilor „Lascăr Pană”; spectatori: 2.000.
Au arbitrat: Ionuţ Barbu şi Georgian Badiu (Cluj);
Observator FRH: Ioan Râpă (Timişoara);
Sursa foto: http://www.hcmbaiamare.ro

Facebook



Login Form

Trafic.ro

Copyright SILVERSOFT © 2014. All Rights Reserved.